DATE PRIVIND EVOLUŢIA ÎN TIMP A TERITORIULUI ADMINISTRATIV AL COMUNEI POIANA
Comunităţile omeneşti pe teritoriul comunei Poiana s-au constituit cu foarte mult timp în urmă. Poiana, sat reşedinţă a comunei Poiana, este aşezat la o distanţă de 8 km nord de târgul Nicoreşti, în apropiere de cetatea Piroboridava. Unul din cele mai vechi documente referitor la satui Poiana este dini4 iulie 1522, din timpul lui Ştefăniţă Voievod. La această dată, vornicul Groza cumpără pământ la Poiana pe Siret de la fetele Dragalinei cu 270 zloţi tătărăşti, avea privilegii de la Iliaş şi Ştefan, voievozii Moldovei. Probabil că tot în acea perioadă cumpărase pământ sau vii la Nicoreşti.
Avea un alt document din timpul lui Alexandru Voievodul Moldovei din 1555 prin care se întăreşte lui Pogaru Staroste, cumpărăturile de la nepoţii Neacşei în Poiana pe Siret. Plata s-a făcut în zloţi tătătăşti. Privilegiile Neacşei erau de la Ştefan Voievodul cel Bătrân. Din cele două documente se observă că vechimea acestui sat este încă de la începutul secolului al XV-lea. Un alt zapis din 18 martie 1602, unde este menţionat Sohornicul, cu jupâneasa sa din ţara Ardealului, care cumpără moşie la sat Poiana, de la fetele lui Bote Bucium la apa Siretului, Maria şi Dumca. Peste 100 de ani marele vornic Iordache Ruset din satul Poiana cumpără la 15 noiembrie 1702 o parte din moşia urmaşilor Sohoiului. Pentru stabilirea hotarului se deplasează Constantin Zbere biv Clucer, care strânge pe toţi răzeşii din poiana şi pe vânzători şi pe alţi megieşi de prinprejur. Din condica Iiuzilor reiese că la Poiana erau trei mari proprietari de pământ: spătar Toader Balş, căpitan Constantin Boteanu, postelnicul Ioniţă Sendrea.
Un alt document din 15 aprilie 1806 stabileşte hotar între boierul Sandu Sendrea şi răzeşii din Poiana. Sendrenii dovedesc cu zapise şi cărţi de judecată doveditoare, prin care arată că au răscumpărat jumătate din această moşie. Din 5 aprilie 1810 avem o mărturie hotarnică privind un litigiu între răzeşii din Poiana şi postelnicul Ioniţă Sendrea privitor la pământul donat de Sandu Sendrea schitului Sihastru, pământ pe care acesta a fost construit. În catagrafia din 1832 sunt menţionaţi doi „privilegiaţi", iar în cea din 1838, unul singur. În această catagrafie sunt menţionate cătunele Heleşti şi Roşia. Se constată în catagrafia din 1845 un număr de 115 birnici, ce plăteau bir boierului Nicolae Turculeţ. Comuna Poiana se menţine ca unitate administrativă până în 1968, când se unifică cu comuna Nicoreşti. Comuna Poiana este menţionată pe harta lui Dimitrie Cantemir din 1737. Satul Vișina numit la reforma administrativă din 1968, Diaconi, se află la 600-700 m est de satul Poiana. Aşa cum reiese din condica Iiuzilor satul Vişina se numea în secolul al XIX-lea „Roşia”. Era proprietatea Mariei lui Toma Staroste. Locuitorii satului Roşia au fost strămutaţi de boierul Nicolae Turculeţ pe vatra actuală a satului în jurul bisericii satului Diaconi (Vişina) proprietate a mânăstirii Răchitoasa.
Primarii comunei Poiana până în 1968:
Ștefan Mazilu (1867)
Constantin Brânză (1910)
Gheorghe Hulea și Ioan Hulea (1907-1908)
Vasile Mazilu (1908-1920)
Avram Mazilu (1921-1922)
Ion Ioniță Hulea (1927-1933)
Ion Bălan (1933-1937)
Ciorici Savastin (1938-1940)
Lazăr Tudorache (6 septembrie 1940-22 ianuarie 1941)
Diaconiță Ion (1941-1944)
Vanghelie Mazilu (1945)
Alec Munteanu
Țintea Nicolae
Codruț Gheorghe
Tudor Gheorghe
Munteanu Ion
Secretari și notari:
Costin Brânză, Simion Bulboacă, Salomea Gheorghe, Munteanu Costache
Cercetări arheologice la Poiana-Piroboridava
Etapele cercetărilor arheologice
1913 - 1926 Sondaje arheologice - Vasile Pârvan, Gheorghe Ştefan
1927 - 1933 - Cercetări sistematice - Radu Vulpe, Ecaterina Dunăreanu Vulpe
1939 - 1940 - Cercetări sistematice - Radu Vulpe, Anton Niţu
1949 - 1951 - Cercetări sistematice - R.Vulpe, Ec.Vulpe, A.Niţu, C.Mătasă, C.Cihodaru, C.Călinescu, N.Gostar, V.Bălan, Şt.Kiss, Ec.Negruţi, R.Petre, Şt.Ştefănescu
1985 - 1990 - Cercetări sistematice - Silvia Teodor, Stela Ţau, Mircea Nicu
Aşezări; epoca bronzului; Hallstatt mijlociu; geto-daci, sec.V a.Chr-II p.Chr.; necropolă tumulară geto-dacică. Cercetări sistematice; 1983-1992; Silvia Teodor, Mircea Nicu, Stela Ţau. Staţiune arheologică cu mai multe nivele de locuire, începând din epoca bronzului şi până la înc.sec.II p.Chr. Nivelul 4, format din mai multe straturi de locuire, aparţine unei aşezări geto-dacice de lungă durată cu un bogat material arheologic ce ilustrează etapele de evoluţie şi relaţiile intense cu civilizaţiile vecine. Se remarcă ceramica lucrată cu mâna şi la roată, produsă în ateliere proprii, în cadrul căreia vasele pictate ocupă un loc important, apoi ceramica de import grecească şi romană, în special un mare număr de amfore şi vase de lux, precum şi o mare cantitate de unelte de fier, ilustrând diferite meşteşuguri practicate în zonă. O pondere însemnată în cadrul inventarului arheologic îl au şi alte descoperiri cum ar fi vasele de sticlă, monedele autohtone şi străine, obiecte de port şi podoabă etc. Radu Vulpe, Piroboridava, 1931; idem, Dacia, 3-4, 1933, p.253 şi urm.; idem, SCIV, 1, 1951, p.177-216; 3, 1952, p.191-230; idem, Dacia, 1, 1957, p.143-164; S. Teodor, M. Nicu, S. Ţau, Thraco-Dacica, 8, 1987, p.133-137; S. Teodor, Carpica, 23, 1, 1992, p.115-124; S.Teodor, V. Mihăilescu-Bârliba, ArhMold, 16, 1993, p.121-129; S. Teodor, C. Chiriac, ArhMold, 17, 1994, p.183-222.
Sursa Cimec.ro